Sexul e cel mai mișto dar pe care îl putem primi în viață. Și ca să performăm mai bine în pat, avem la dispoziție suplimente pentru potență la fiolă. Așa că azi compar două dintre ele să vedem care e mai bun: Toot Up fiole vs Tianli fiole.
Am avut experiențe bune dar și mediocre cu produsele pentru potență masculină, de-asta scriu despre cât de multe pot și-mi permite timpul. Vreau să te ajut, să-nveți din experiența mea, să fii informat (așa cum n-am fost eu) și să nu-ți iei țeapă. Căci există o grămadă de suplimente pe piața din România și, cred eu, multe vor mai apărea.
Față de pastile, îmi place la fiole că se administrează mai ușor. Nu ai nevoie de un plan, nici de un pahar cu apă. Ai înghițit lichidul și, teoretic, te dai la gagică și-ncepi preludiul. Apoi, începe magia. Eu am descoperit prima dată Tianli. Mi-am expus pe larg, aici pe blog, părerea despre Tianli. Fiolele au fost mai mișto decât șervețelele sau spray-ul. Am studiat cu atenție prospectul Tianli fiole și am scris și despre asta. E comparabil cu Natural Potent – mi-am descris eu experiența cu Natural Potent mai demult.
La ceva timp de la Tianli, în care nu m-am lăsat și am mai testat și alte produse, m-am dat și pe Toot Up, care e produs tot de aceeași firmă din China. De fapt, fostul Tianli pastile a fost înlocuit pe piață cu Toot Up, care e disponibil și sub formă de pastile, și sub formă de fiole. Păi nu era mai simplu să se cheme tot Tianli? Probabil a fost o strategie de marketing, dar de fapt, indiferent ce cumperi, tot aceiași boși îți iau banii. În fine, am scris eu despre păreri Toot Up pe blog mai demult, după ce am luat fiolele și m-am documentat bine cu privire la pastile. Am studiat prospectul Toot Up și pot să zic că acum sunt pregătit să trag niște concluzii. Ești pregătit?
Cuprins
Toot Up fiole vs Tianli fiole: mod de administrare, ingrediente
Cele două se administrează la fel. Fiolele sunt la fel ca dimensiune și seamănă ca ambalaj, cu acel capac auriu cu dragoni pe el. Chiar și cutiile seamănă, simt că băieții de la Changcuhn Tianli Health Products Co. nu prea s-au chinuit cu grafica. Oricum, diferențele se simt la ingrediente.
Ingrediente Toot Up fiole | Ingrediente Tianli fiole |
Tribulus Terrestris 250 mg; Allium tuberosum 150mg; Panax ginseng 350mg; Rhodiola rosea 150mg; Cordyceps sinensis 200mg; Lycium barbarum 300mg; Apă purificată; Alcool 0,3 ml. | 21.28% Epimedium rubrum; 21.28% Lycium barbarum; 21.28% Polygonum multiflorum; 10.64% Hipoxis Minor; 10.64% Damnacanthus Lidcus; 10.64% Saline cistanche; 4.24% Eleutherocus Senticossus. |
Nu e nevoie să explicăm acum fiecare ingredient, am făcut asta deja în articolele dedicate cu prospectul fiecărui produs (le-am pus link-uri mai sus). Am subliniat doar singurul ingredient comun pe care îl au cele două suplimente, ceea ce mi se pare wow! Deci producătorii chiar au venit aici cu o inovație, mai ales că Toot Up este un produs mai nou decât Tianli.
Să fie oare mai bun Toot Up decât Tianli? Dacă te-ai uitat peste explicațiile ingredientelor, poți observa că Tianli pune mai mult accent pe circulația sângelui, energizarea organismului și ameliorarea balonărilor, în timp ce Toot Up pune accent pe creșterea libidoului, îndepărtarea stresului, reglarea producerii de testosteron.
Așadar, dacă ar fi să mă rezum doar la ingrediente și efectele acestora, pur și simplu nu pot face comparații. Toot Up fiole vs Tianli fiole din punct de vedere al conținutului nu se pot compara. Fiecare țintește alte probleme sau nevoi pe care le poate avea un bărbat.

Tianli vs Toot Up: efecte și performanță
Hai să vorbim puțin despre efecte și performanță. Aici avem grad de comparație. Nu o să mă iau după descrierile din farmaciile online pentru că sunt cam aceleași chestii pe acolo. O să vorbesc din propria experiență. Când am scris părerea despre fiecare, am dat același rating per total. Iată aici comparația:
Rating Toot Up fiole | Rating Tianli fiole |
Potență: 4/5 stele. A avut efect bun la mine, mi-a dat erecția repede și m-a ținut, de fiecare dată. Ce a fost diferit a fost doar timpul până și-a făcut efectul, a fost ba 30 de minute, ba 60 minute. | Potență: 4/5 stele. A avut efect bun la mine, însă problema e că nu tot timpul a fost la fel. Uneori a fost prea slab, alteori puternic. Timpul până și-a făcut efectul a fost, de regulă, 60 minute. |
Întârzierea ejaculării: 2/5 stele. Nu prea am simțit îmbunătățiri aici. Am ejaculat la fel cum o făceam când nu luam nimic, singura diferență a fost că am avut mai mult timp penisul tare, chiar și după ejaculare. | Întârzierea ejaculării: 2,5/5 stele. M-a ținut ceva mai mult ca de obicei, recunosc asta, atunci când a avut efect, însă nu mi-am putut controla ejacularea. Când a venit, a venit. |
Ușurința utilizării: 3/5 stele. Se ia cu 45-60 minute înaintea sexului. În rest, se ia ușor, fără apă. Din fericire, nu scrie că s-ar lua pe stomacul gol. | Ușurința utilizării: 2,5/5 stele. Se ia cam cu 2 ore înaintea sexului. Deși se ia ușor, fără apă, asta m-a cam dat pe spate, cât și faptul că se ia cam la 4-5 ore de la ultima masă. Frate, am murit de foame! |
Dacă e să ne luăm după rating-urile mele, aceste produse sunt cam la fel. Avantajul la Toot Up fiole este că se administrează mai ușor, însă avantajul la Tianli fiole este că are un efect mai bun asupra întârzierii ejaculării. La nivel de control al ejaculării, ambele sunt slabe, din punctul meu de vedere. De aceea, pentru unii dintre voi, Toot Up fiole sau poate chiar pastile poate fi un înlocuitor pentru Tianli fiole, spray și șervețele. Depinde de nevoile fiecăruia.
Dacă ar fi să aleg un câștigător după aceste criterii, eu aș spune că nu aș alege pe niciunul, pentru că ambele sunt pline de dezavantaje, doar că nu au aceleași dezavantaje. Știu că nu există produsul perfect, însă pe mine niciunul dintre acestea nu m-a satisfăcut pe deplin.
Efecte adverse comparate sau ce am simțit eu
Să vedem cine câștigă în urma efectelor ce le-am simțit.
Efecte adverse la Toot Up fiole:
- o ușoară durere în capul penisului,
- dificultatea de a adormi,
- durere de cap a doua zi, am fost nevoit să iau o pastilă,
- amețeli ușoare la vreo 20 de minute de la încheierea partidei.
Citește mai multe pe subiect în articolul cu reacții adverse Toot Up.
Efecte adverse la Tianli fiole:
- arsuri în capul pieptului (că se ia pe stomacul gol),
- dureri de cap după încheierea sexului, care au durat câteva ore.
Te invit să citești mai multe în articolul reacții adverse Tianli.
La nivel de reacții, se pare că Tianli are mai puține. Pot spune că durerile de cap sunt comparabile la cele două, deși sunt mai nasoale la Tianli. Din fericire, nu m-a ținut din somn și nici nu m-a durut penisul după el, așa că pot spune că pe partea asta, Tianli fiole câștigă.

Toot Up fiole sau Tianli fiole: verdictul meu final
Iată-ne ajunși la final. Nu pot spune că a fost un meci foarte bun sau spectaculos. Avem în ring doi „luptători”, însă niciunul nu merită trofeul.
Bine, dacă vei citi articolul meu cu cele mai bune pastile pentru potență, vei găsi acolo că Tianli apare în top, pe când Toot Up nu. Și cred că aici se găsește răspunsul tău. Tianli când își face efectul, per total, e mai bun decât Toot Up. Într-adevăr, am avut și experiențe nereușite cu Tianli, însă poate am greșit eu cu ceva, că am mâncat înainte sau nu am respectat prospectul. Nu mai știu cu exactitate ce am făcut în fiecare din zilele în care am luat Tianli. Însă, pot doar să-ți spun că, dacă aș alege unul din ele, ar fi Tianli fiole.
Totuși, verdictul meu final este că niciunul dintre aceste două produse nu merită trofeul. Deși avem un câștigător, nu avem un finalist. Până la urmă, există pe piață produse mai bune, cu mai multe avantaje decât dezavantaje.
Sper că ți-a fost de folos comparația mea între Toot Up fiole vs Tianli fiole. Dacă și tu ai încercat aceste produse și ai o opinie formată, spune-mi în rubrica de comentarii.