Oameni suntem, avem nevoie de spațiu uneori. Dar ce te faci atunci când se instalează singurătatea în cuplu? Căci una e să fii singur, alta e să fii singur cât timp ești într-o relație.
Hai că am ajuns și la asta. Să dau sfaturi de dating. Să fac terapie de cuplu cu oameni pe care nu-i cunosc. Însă, era nevoie. Multora, de fapt, majorității, le e frică să ceară ajutor specializat. Am vorbit despre probleme psihologice care afectează potența, însă e timpul să vorbim și despre probleme psihologice care pot duce la singurătatea în cuplu sau care pot fi consecință a ei.
A fi singur e mișto, uneori. Poți să faci ce vrei, să te concentrezi asupra pasiunilor tale, asupra carierei sau să te odihnești. Doar nu poți dedica 100% din timpul tău relației, nu? Chiar dacă ești căsătorit, sau ești în relație de mulți ani, nu ai cum să dai tot. Trebuie să te gândești și la tine, să-ți rămână ceva. Și îți dai seama de treaba asta după cel puțin 2-3 ani, când ajungeți în punctul în care să prețuiți timpul petrecut împreună la fel de mult ca timpul petrecut separat.
Fiecare are nevoie de spațiu într-o relație, sau să se vadă cu alți prieteni, cu familia sau colegii de muncă. Însă, cum apare acel spațiu nedorit în relație, respectiv sentimentul de singurătate? Hai să vedem.
Cuprins
Cum apare și cum se manifestă singurătatea în cuplu
A fi singur în relație nu înseamnă că nu ați mai făcut sex de mult, nici că ați stat prea mult la o distanță fizică unul de celălalt. Poți să ajungi la singurătate în cuplu și atunci când sunteți non-stop împreună, dar nu vă mai acordați la fel de multă atenție.
De exemplu, poate tu ai chef să-i povestești partenerei un film ce l-ai văzut. Și ea se face că te ascultă, dar de fapt nu-ți acordă atenție. Sau, poate tu vrei să stai cu ea seara la o cină romantică, și ea-ți spune că se simte obosită și că nu poate. Mai sunt senzații conform cărora, deși locuiți sub același acoperiș, fiecare își vede de treabă și ajungeți să fiți ca niște colegi de apartament. Spre exemplu, ea stă în bucătărie și tu în sufragerie. Sau invers, de ce nu?
Singurătatea în cuplu apare treptat, și apare din obișnuința de a nu acorda atenție unul celuilalt. De cele mai multe ori, femeile sunt cele care simt primele când se instalează singurătatea. Ele sunt ființele cărora le place ca într-o relație să se simtă dorite. Și atunci când simt că, până și în timpul partidelor de dragoste, partenerul e absent, atunci își ridică semne de întrebare. Pun la îndoială că ăla e bărbatul de care s-au îndrăgostit și nu îl mai recunosc. Și apoi, se ajunge și la asta – el să vrea să-i povestească ceva, și ea să nu îl asculte de fapt.
Fiecare are nevoi, iar când acestea nu mai sunt satisfăcute, apare singurătatea în cuplu. Iată și alte cauze:
- nu petreceți suficient de mult timp de calitate împreună,
- lipsa de conexiune dintre parteneri,
- nu petreceți suficient timp împreună,
- prioritizați alte activități (munca, prietenii, casa, familia) în fața relației,
- apariția unui copil: sunt cupluri care se distanțează după ce apare copilul și nu mai au timp pentru ei,
- confortul – atunci când pur și simplu ți-e lene să mai lucrezi la relație, o lași să meargă din inerție.
Sunt o mulțime de consecințe în urma instalării singurătății în cuplu, a lipsei de atenție și de afecțiune din partea partenerilor.
Ce consecințe are singurătatea în relație
Mai rău, când partenerii se simt singuri, apar gânduri că: prietenii sunt mai presus decât relația, că nu mai vrea să facă sex cu mine, că femeia se gândește la fostul sau mai știu eu ce idei. Apare gelozia, deși nu e dovedită, chiar și gândul de a înșela.
De multe ori, la asta duce singurătatea în relație – dacă partenerul nu-mi îndeplinește nevoile, atunci caut să mi le îndeplinesc în altă parte. Și apare mai întâi nevoia de a relua masturbarea în mod frecvent, poate chiar filmele porno care pot face rău. Apoi, toate astea nu mai sunt de ajuns și apare nevoia de a face sex și cu alte persoane, măcar din curiozitate. Și, uite-așa, aici e răspunsul la întrebarea: de ce unele cupluri se despart chiar și după 10 ani.
Așa că, dacă a apărut sentimentul ăsta nasol la tine în relație, ai două opțiuni: fie lucrezi intens să scapi de el, fie te desparți.
Cum eviți sau previi sentimentul de singurătate
Dacă ți-e greu să urmărești ce am scris, hai să-ți fac o comparație: stai la casă și îți picură apă prin acoperiș. Tu nu vezi, că e în pod, apoi observi când urci dar nu acorzi importanță și nu lucrezi să schimbi țiglele alea cât încă problema e minoră. Așa că amâni, până când tavanul se umple de mucegai. Iar gaura din acoperiș devine mai mare. Acum ai două opțiuni: fie lucrezi intens să scapi de problemă, fie te muți.
Ce învățăm de aici? Dacă apare singurătatea în relație, nu înseamnă că relația e pierdută. Ci doar că trebuie să lucrezi la ea, să o pui pe locul I. Să faci ceva să o păstrezi, ca să nu se agraveze consecințele. Așa că rezolvă problema de la rădăcină: reconectează-te cu partenerul, petrece mai mult timp de calitate, amână alte activități pentru a petrece timp cu partenera, amână-ți anumite pasiuni – chiar și meciul ăla important sau serialele tale preferate – ca să faci o cină romantică.
Așa ajungi să eviți singurătatea în cuplu să se instaleze cu adevărat. Nu te distanța de parteneră, fă-o din nou să se simtă dorită. Legat de partea asta, știi că și sexul are un rol important. Așa că citește aici trucuri pentru creșterea libidoului la bărbați. Sau dacă vrei să sari peste lectură, ia niște pastile de potență. Soluții sunt, trebuie doar să ieși din zona aia de confort.