page title icon Cum respiri corect ca să scapi de ejaculare precoce

Nu-i de glumă cu ejacularea asta precoce, mai ales când ești cu o tipă și așteaptă să îi oferi plăceri încă din prima noapte. Așa că vreau să îți vorbesc despre respirație în controlul ejaculării precoce, un lucru extrem de important pentru orice bărbat.

Despre ejacularea prematură am mai vorbit, se referă la a-ți da drumul în primele minute de la penetrare sau chiar imediat după. Eu, unul, am suferit mult timp de ejaculare precoce mai ales în tinerețe când schimbam mai des partenerele. De atunci, am învățat să-mi controlez ejacularea precoce pe cale naturală, adică fără să iau suplimente. Acum, după 40 de ani, am nevoie de un stimulent ca să mă ajute să o țin mai mult timp sus și tare, cum e și normal.

Respirația și ejacularea precoce

Ai spune că sunt două lucruri diferite dar nu este așa. Să știi că eu fac sală, ți-am mai zis asta în alte articole, și acolo primul lucru ce l-am învățat e să respir corect, adică să inspir și să expir aerul fix între mișcări. Inspir adânc înainte să ridic o greutate și expir după ce am lăsat-o. Cumva, asta mă ajută să obosesc mai greu și să-mi mențin mușchii sănătoși.

Sexul este, în primul rând, un exercițiu de cardio. Dacă ești sedentar, vei vedea cum începi să gâfâi după o partidă, ca și cum ai fi urcat până la etajul 9 pe scări. Așa că, învață să respiri corect și ai să vezi cum reziști mai mult în timpul sexului.

Uneori, ejacularea precoce poate fi și un răspuns al organismului că nu mai vrea. Adică ești conștient dinainte de a-ți da drumul că ejacularea e capăt de linie. Și culmea, asta e greșeala pe care o fac mulți bărbați: se grăbesc. Nu e ok, nici pentru tine, că ejaculezi repede, nici pentru parteneră, că nu are orgasm. De fapt, eu am pățit-o de multe ori când am ejaculat prematur să simt că nu am avut niciun orgasm. Cred că același lucru e, așadar, valabil și la bărbați: cu cât o ții mai mult timp sus, ai un orgasm mai intens înainte de ejaculare.

Înainte să intrăm în detalii legate de respirație, să știi că nu te va ajuta de una singură să scapi de ejacularea precoce. Poziția, gândurile tale, mușchii pelvieni și inclusiv masturbarea influențează ejacularea precoce. Sunt mai multe, la un loc, dar aici vorbim strict de respirație.

Cum respiri corect să-ți controlezi ejacularea

În primul rând, fii relaxat. Nu te gândi la ce sfaturi de sex ți-a dat un prieten, la faptul că vrei să te țină minte drept cel mai bun la pat sau că ai emoții înainte de sex și nu vei performa. Dacă ești relaxat, vei respira natural. Dacă ești stresat, vei respira sacadat și asta va contribui la ejaculare precoce.

În al doilea rând, asigură-te că ai mușchiul pelvian relaxat. Știu că de multe ori sexul te poate lua prin surprindere și nu apuci să conștientizezi toate tehnicile pe care ți le scriu aici. Dar nu-i nimic. Chiar dacă sexul este după ușă, gândește-te că mereu trebuie să începi cu un preludiu. Sărutări, atingeri, îmbrățișări, toate acestea vor duce la creșterea nivelului de excitație al partenerei dar și al tău. Așa că profită de aceste momente ca să îți relaxezi mușchiul pelvian.

Cum relaxezi mușchiul pelvian?

Stai confortabil, fie pe scaun, fie în pat, dar nu în picioare. Inspiră adânc timp de 7 secunde, ține 1-2 secunde aerul în piept și expiră ușor, timp de 12 secunde. Repetă procesul, de cel puțin 3 ori. În timp ce faci asta, nu îți încorda niciun mușchi, nici măcar burta.

Știu că mulți bărbați au tendința să își sugă burta înainte de actul sexual sau când sunt cu o parteneră. Asta poate părea sexy pe moment dar de fapt, te ține încordat și previne relaxarea mușchiului pelvian.

Poți practica acest exercițiu, de exemplu, înainte de sex sau dacă partenera merge la baie să se pregătească. Oricum, înainte sau în timpul preludiului poate fi de folos, tocmai ca să îți relaxezi întreg corpul, inclusiv mușchiul pelvian.

E posibil să nu-ți iasă din prima. Nu te panica. Pentru asta, eu zic că trebuie să începi de acum să-ți antrenezi mușchii. Aruncă o privire peste aceste exerciții fizice pentru creșterea potenței. N-ai nevoie de echipament sau de spațiu dedicat, le poți face la tine acasă.

Concluzia: ține mușchii relaxați și înainte dar și în timpul sexului!

Controlează ejacularea prin respirație înainte de sex

Bun, am vorbit până acum de respirație la modul general, de mușchi și de ce ai de făcut înainte de sexul propriu-zis. Să zicem că ai ajuns fix la preludiu și știi că se apropie penetrarea, poate fi o chestiune de câteva minute. Ești relaxat, ai toți mușchii relaxați.

Respiră din diafragmă, lent și constant. Inspiră timp de 10 secunde, ține-ți respirația 1-2 secunde, apoi expiră tot 10 secunde. Repetă asta de cel puțin 15-20 de ori până când ești complet relaxat. Dacă te întrebi ce înseamnă să respiri din diagragmă, înseamă să respiri adânc până ți se umflă burta. Nu te rezuma doar la umflarea pieptului, că diafragma e mai jos.

Dacă nu vorbești și pur și simplu îți răsfeți partenera, te poți concentra mai ușor pe respirație. Poți chiar să respiri în ceafa partenerei, dacă îi faci un masaj. O să o excite la culme.

Controlează ejacularea prin respirație în timpul sexului

Aici este adevărata artă! Felul cum respiri controlează și durata partidei. Odată ce ai început penetrarea, sfatul meu e să nu te pierzi în gânduri cum fac mulți bărbați, precum „n-o să iasă” sau „n-o să fie mulțumită”. De fapt, nu te gândi la nimic. Concentrează-te pe respirație și ține-ți, voit, mușchii pelvieni relaxați.

Respirația trebuie să fie lentă, dar nu la fel de lentă ca înainte de sex. Timp de 5 secunde, inspiră adânc, ține-ți respirația 1-2 secunde, apoi expiră lent. Totul din diafragmă, nu doar în piept. Ca să îți sincronizezi respirațiile, poți alege fie să numeri, fie să corelezi respirația cu anumite gesturi ce le faci. De exemplu, dacă îți plimbi mâinile pe corpul partenerei, repetă mișcarea în același timp cu respirația. Totul poate fi discret, astfel încât ea să nu-și dea seama.

E foarte fain sentimentul de control al ejaculării, în sincron cu controlul respirației. O să vezi, poate acum ți-e greu să concepi ceea ce zic dacă nu faci. Dar chiar ajută, și fizic, și psihic. Asta am învățat eu de la instructorii de fitness, despre importanța respirației în exercițiile fizice. Tot ce am făcut a fost să iau teoria lor și să o adaptez la sex, că doar e sportul meu preferat. Am scris despre controlul ejaculării mai multe și în articolul cu exerciții ejaculare precoce. Te invit să îl citești.

Concluzii personale despre respirație și ejaculare precoce

Nu te mint. Ajută foarte mult. Poate crezi că nu e așa de important ce zic, însă gândește-te la simplul fapt că ejacularea precoce este, de multe ori, cauzată de anxietate, de teama de a nu performa și de gândurile tale din timpul partidei de sex. Tocmai asta este, dacă respiri așa cum am zis, te concentrezi pe respirație, nu pe alte probleme psihologice legate de potență.

Eu, unul, concluzionez așa: respirația rapidă și superficială te excită mai tare, îți încordează mușchiul pelvian și duce la ejacularea rapidă. Pe când, respirația lentă înseamnă concentrare și răbdare, controlul corpului și reducerea nivelului de excitare, prin urmare amânarea ejaculării.

Pe principiul, graba strică treaba, aplică și aceste tehnici de respirație de care ți-am zis. Însă, nu te gândi că sunt suficiente. Am mai scris și despre Tianli spray pentru ejaculare precoce, ca adjuvant, dar și o comparație între spray sau pastile pentru ejaculare precoce. Oricum, e un subiect sensibil și voi mai scrie, zic eu, mult pe tema asta.

Mult succes și respiră ușor!

Lasă un comentariu