page title icon Reacții adverse comune la Power V8

Erecții tari, excitare la cel mai mic stimul, combaterea impotenței și a ejaculării precoce la orice vârstă – acestea sunt beneficiile pe care producătorii Power V8 le promit, cu înverșunare. Dar despre reacții adverse Power V8 puține s-au scris.

Salut! Eu sunt Dan Juan, prietenii-mi spun Dan, iar Juan e porecla care vine de la sfaturile în amor pe care le dau tuturor. În ultima perioadă, mai ales de când cu pandemia asta nenorocită, am ales să încerc diferite suplimente pentru potență și să scriu recenzii la ele. Nu de alta, dar pe toți ne preocupă, deși puțini recunoaștem.

Așa că am încercat Power V8, mi-am expus opinia sinceră în articolul cu păreri Power V8 și acum e timpul să vorbim despre efecte adverse.

Până una-alta, apropo de recenzii, am făcut un top personal cu cele mai bune produse pe care le-am încercat. Găsești link la final de articol.

Bun, să revenim la oile noastre, mai exact reacții adverse Power V8.

Dacă ești aici, probabil știi deja la ce mă refer: la acele capsule pentru potență despre care multă lume vorbește de bine, care ajută bărbații să își satisfacă partenerele cu vârf și îndesat. Hai să vedem ce am simțit eu după ce am luat.

Reacții adverse Power V8

reacții adverse power v8

Dacă ai citit articolul meu cu păreri, acolo mi-am expus experiența: după prima capsulă, nu am simțit nimic, dar nici nu respectasem prospectul Power V8. Asta înseamnă că nu l-am luat pe stomacul gol și în 30 de minute nu am simțit niciun efect. Din fericire, nici advers. Ca și cum nu aș fi luat nimic.

Am mai băgat o fisă a doua oară și l-am luat pe stomacul gol și nici nu am mâncat după, timp de câteva ore. L-am luat cu o oră înainte să fac sex, și a funcționat. Am simțit, într-adevăr, o senzație de sensibilitate acolo jos, încât mă excita orice. Nevastă-mea, brusc, părea mult mai sexy (glumesc aici, sexy mi se pare mereu).

Nu consumasem nimic energizant, oricum nu beau sucuri cu acid sau conținut ridicat de zahăr, de felul meu. Și am lăsat pastila să-și facă efectul. Am rezistat o idee mai mult decât la o partidă „pe uscat” (care la mine durează 20 de minute). Cred că a fost cam 30 de minute, până la prima ejaculare. Apoi, surprinzător, am avut chef de încă o tură, dar tot cam 30 de minute am rezistat și acolo. Nevastă-mea s-a simțit bine, iar eu nu pot spune că am avut un orgasm diferit față de alte dăți când nu luasem pastile de potență.

Cât despre reacții adverse Power V8, am simțit așa:

  • la o oră după ce am luat pastila, când am început efectiv partida de sex, mi-a crescut pulsul și simțeam bătăile inimii mai tare ca de obicei. De fapt, îmi simțeam inima în gât, sigur știi la ce senzație mă refer. Și mi-am zis, ce naiba, doar nu am emoții așa puternice când fac sex cu nevastă-mea. Senzația asta a durat cam o oră, apoi a trecut treptat.
  • la aproape 3 ore după ce am luat pastila, când se încheiaseră și cele două partide de sex, am simțit o ușoară durere de cap. Am băut un pahar cu apă, mi-am permis să mănânc dar foarte puțin, am mai stat 30 de minute la TV și apoi m-a luat somnul. Senzația de puls crescut îmi trecuse.
  • a doua zi după ce am luat pastila, de dimineață, m-am trezit cu un disconfort în stomac. Dar asta nu cred că avea legătură cu pastila, ci cu faptul că nu mâncasem cum trebuie cu o seară înainte. Am respectat prospectul și cred că am stat aproape 6 ore nemâncat. Încă îmi era foame când m-am culcat, că mâncasem foarte puțin înainte de somn.
  • cât despre senzațiile efective din timpul partidei de sex: am ejaculat normal, zic eu, poate cu puțină întârziere față de obicei, iar orgasmul a fost similar cu partidele de sex când nu luasem nicio altă pastilă.

La faza cu stomacul și mâncatul, asta e ceva specific mie. Sunt obișnuit să mănânc la ore fixe, fac sală și alerg, aproape zilnic, și corpul meu are nevoie de mâncare. Așa că nu cred că e o reacție adversă comună, depinde de fiecare om.

Prospect Power V8 și contraindicații

Pastilele pentru potență Power V8 sunt un supliment alimentar recomandat pentru bărbații care au probleme cu controlul ejaculării și care au disfuncții erectile. Sunt pentru orice bărbat, cu vârsta de peste 18 ani. În cazul celor care au peste 55 de ani, se recomandă să întrebe medicul înainte, mai ales dacă au probleme cardiace sau hipertensiune. Asta e singura contraindicație cunoscută, în afară de aceea cu depășirea dozei recomandate (o pastilă la 3 zile).

Pe prospect scrie că nu există reacții adverse Power V8. Totuși, având în vedere cele spuse de mine mai sus, îmi permit să contrazic puțin prospectul. Asta și pentru că, din ce am încercat eu, cele mai multe suplimente alimentare pentru potență masculină au reacții adverse, chiar și minime. De multe ori, nu sunt invazive, așa cum au fost cele prin care am trecut eu.

Administrare Power V8

Se ia o capsulă cu un lichid care să fie, de preferat, un pahar mare cu apă, cu 30 de minute înainte de sex. Dacă este și cald acel lichid, pastila se absoarbe mai bine. Se recomandă a se consuma pe stomacul gol (asta înseamnă la cel puțin 2 ore de la ultima masă) și, de asemenea, se recomandă să nu se consume alimente la cel puțin 2 ore după ce a fost luată pastila.

Din cauza asta am stat eu 6 ore fără să mănânc! Cât de plăcut poate fi să faci sex când îți ghiorăie mațele?

Părerea mea despre Power V8 este similară cu părerea mea despre Pro V – pe ambele scrie că nu se recomandă mai mult de o pastilă la 3 zile, că au efect puternic și că se consumă pe stomacul gol.

Despre ingrediente și administrare citește mai multe în articolul prospect Power V8.

Reacții adverse Power V8 – concluzii personale

Nu pot spune că aceste reacții adverse Power V8 sunt deranjante. La alte pastile pentru potență am simțit reacții și mai urâte, cum ar fi la Erecta sau EjaControl.

Însă, pot spune că la banii lor, adică 80 lei pentru 4 pastile, nu merită. Cel puțin eu m-am convins și nu o să mai cumpăr. Dar asta este pur decizia mea, sunt convins că la tine experiența poate fi diferită.

Ce recomand în afară de Power V8

Eu am ales Power V8 că reclamele erau promițătoare, că eram în căutarea unui stimulent pentru potență care funcționează. După experiența avută, nu aș recomanda unui prieten, spre exemplu, să cumpere Power V8. Eventual, îi donez cele două pastile care mi-au rămas mie, poate la el situația este alta.

Tu, dacă ai încercat și ai avut alte reacții adverse Power V8, scrie-mi un comentariu. Ar ajuta pe toată lumea.

Un lucru e sigur pentru mine: nu o să mă mai complic să iau Power V8. În schimb, o să rămân tot la topul meu personal cu cele mai bune pastile pentru potență. Crede-mă, fac minuni produsele de acolo.

Spor la control!

Lasă un comentariu