page title icon Am încercat Proxel Potent și nu a mers

Din mulțimea de pastile de potență pentru bărbați am încercat și Proxel Potent. În acest articol îți spun părerea mea despre Proxel, cum am ajuns să încerc suplimentul pentru potență și ce am simțit după.

La Proxel Potent am ajuns oarecum din greșeală. Nu chiar din greșeală dar trebuie să recunosc că nu auzisem despre aceste pastile de potență. La o bârfă cu un prieten, din vorbă în vorbă, am ajuns să discutăm despre sex. Știi tu, cam cum fac toți bărbații. Ne mai lăudăm cu una, cu alta. Na, să mai treacă timpul.

Eu cu prietenii mei sunt super deschis. Nu degeaba ne știm din copilărie. Și ei sunt la fel de sinceri cu mine. Așa că, știm că mai folosim și suplimente pentru potență ocazional. O facem atunci când vrem să mergem la sigur și să evităm situații neplăcute cu ejacularea, erecția sau cu plăcerea în sine. De fapt, pentru ei am făcut un top personal al celor mai bune pastile pentru potență. Te consider și pe tine prieten, de aceea ți-l recomand – găsești link la finalul paginii.

No, prietenul meu mi-a spus că a încercat Proxel Potent și că la el nu a mers pentru potență dar l-a ajutat cu prostata, că avea ceva probleme. Mi-a zis că nu l-a ajutat cu ejacularea precoce și nici cu erecția, dar l-a folosit mai mult ca tratament pentru prostată. Doar că a omis să îmi spună un lucru: că îl ia sub formă de tratament pe termen lung sau așa ceva, nu ia gen o pastilă și gata.

Eu, personal, nu am probleme cu prostata, dar l-am încercat pentru potență. Mai ales că între timp i-am văzut și reclama la TV. Cică e o nouă formulă sau așa ceva. Hai să-ți spun ce părere am despre Proxel Potent și cum nu mi-a îndeplinit nici mie așteptările legate de sex.

Păreri Proxel Potent sau ce am simțit eu după ce am luat

PotențăAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este o-stea.pngAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este o-stea.png
Întârzierea ejaculăriiAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este o-stea.pngAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este o-stea.png
Ușurința utilizăriiAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este o-stea.pngAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este o-stea.png
Rating totalAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este o-stea.pngAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este o-stea.png

Am acordat aceste rating-uri după următoarele criterii:

  • potență: Proxel Potent nu m-a ajutat să am erecții tari. De exemplu, de obicei, când am erecție maximă penisul pare mai mare. Nu e, dar așa pare, când e el super încordat. Cu Proxel nu s-a întâmplat asta și erecția a fost cam cea obișnuită.
  • întârzierea ejaculării: cu ejacularea e cam la fel de trist. Nu m-a ținut mai mult și chiar mi-aș fi dorit pentru că voiam să încerc ceva nou cu nevastă-mea. Nici la al doilea număr nu m-a ajutat, deci pe controlul ejaculării nu recomand Proxel Potent.
  • ușurința utilizării: fiind recomandat în probleme cu prostata, cel mai probabil e bun ca tratament și nu ca soluție de moment. Așa că, ușurința utilizării nu prea există având în vedere că avem nevoie de o soluție super rapidă.

Am luat Proxel Potent. Am citit prospectul și am văzut că e recomandat, în primul rând, în probleme cu prostata. Mai apoi, scrie și că suplimentul pentru potență e bun și pentru menținerea unei vieți sexuale sănătoase. Atunci am aflat că de fapt sunt două tipuri de pastile: unele se numesc Proxel și sunt tratament pentru prostată, altele se numesc Potent și sunt pentru potență. Cică dacă le iei pe ambele, împuști doi iepuri dintr-o lovitură.

Am văzut că se ia o pastilă după masă, sau în timpul mesei. Probabil e mai tare și să nu experimentezi reacții adverse după. Eu zic că dacă se ia pe stomacul gol pot apărea arsuri sau senzații mai neplăcute la stomac.

Bun, deci am luat Proxel așa cum scrie pe prospect. L-am luat în ziua în care urma să fac sex. Eram destul de obosit, nu aveam neapărat chef, dar voiam musai să performez. Nu de alta, dar era ziua soției și avem o tradiție mai specială. De zilele noastre facem sex special. Ce înseamnă asta? Păi găsim ceva diferit. Fie punem în joc o fantezie ori un joc role play, fie folosim jucării sexuale, fie o facem într-un loc care ne crește adrenalina și tot așa.

Bun, deci era ziua ei și voiam să mă ridic la nivelul așteptărilor. Așa că, am luat Proxel Potent.

Toate faine până aici. Doar că, când a venit momentul mult așteptat, nimic. Nu am avut erecție mai tare. Nici n-am reușit să o scol în timp util. Adică ea se tot dădea pe lângă mine și ăsta micu era mai mult bleg decât tare.

În fine; până la urmă am făcut sex. Dar simțeam că nu o să rezist prea mult. A fost o experiență cam neplăcută. A trebuit să găsesc metode prin care să amân orgasmul și să mă asigur că ea se simte bine.

Apoi am stat și m-am gândit și mi-am dat seama: de-aia se ia ca tratament, pe cel puțin 3 luni, ca să simți ceva. Eu nu aveam răbdarea asta și am renunțat. Asta se întâmplă dacă nu citești întregul prospect sau dacă amicul tău nu-ți zice totul până la capăt. Eu vreau ca tu să fii informat, de aceea am scris aici totul despre prospect Proxel Potent. Citește și vezi dacă e pentru tine sau nu.

Păreri Proxel Potent pe forum

Dacă cauți păreri Proxel Potent pe forumuri și pe net o să vezi că nu ai multe informații la dispoziție.

Sunt căteva recenzii dar majoritatea vorbesc despre efectele pentru prostată. Nu prea se vorbește despre controlul ejaculării, potența maximă sau erecția tare.

Așa că, eu zic că Proxel Potent nu e bun pentru potență. Cel puțin, nu dacă vrei efecte imediate, cam cum te aștepți de la un supliment natural bun pentru potența la bărbați. Adică pe bune, ce rost are să te îndopi de pastile dacă nu vrei decât o noapte fierbinte cu iubita, în care să-i arăți că ești potent? Sunt atâtea alte opțiuni de pastile pe care să le iei, care își fac treaba la nevoie, nu are rost să iei un tratament 30 de zile sau mai mult, zic eu.

Reacții adverse Proxel Potent

Eu nu am avut reacții adverse după ce am luat Proxel Potent. Bine, nici nu m-a ajutat cu potența, dar asta deja am clarificat. Și nici nu l-am luat ca tratament pentru prostată, eu neavând probleme, deși am auzit că pe partea asta își face treaba bine. Îl păstrez, poate îl iau preventiv, după ce citesc mai multe despre efectele sale pentru prostată. Chiar o să revin și cu articole pe tema asta.

Am citit că nu e bun pentru sportivi. Cel mai probabil nu e indicat nici dacă ai probleme cu circulația ori cu tensiunea. În acele cazuri bine ar fi să consulți un medic înainte. Oricum, dacă ai probleme cu prostata cel mai bine e să vizitezi un urolog înainte de a lua Proxel Potent sau altă pastilă similară.

Citește mai multe aici despre reacții adverse Proxel Potent.

Recomand Proxel Potent?

Pentru potență maximă ori controlul ejaculării nu pot să recomand Proxel Potent. Pe mine nu m-a ajutat. Pentru alte lucruri nu știu, nu mă pot pronunța. E adevărat că nu am luat tratament 30 de zile ca să aștept să văd rezultatul, dar cred că asta deja e un mare dezavantaj. E aiurea să stai cu gândul că trebuie să iei pastile în fiecare zi, să te-ndopi cu ele.

Mai bine mergi pe o opțiune naturală, luată la nevoie. Strict pentru potență și ejaculare eu iau uPotent și pot să mă declar mulțumit. Pe blog ți-am mai scris despre păreri Maraton Forte, păreri Tianli, păreri Herbal V sau păreri Natural Potent. Așa că, stai aproape și hai să discutăm despre subiectul nostru preferat: sexul de calitate.

Cele mai bune pastile pentru potență în comparație cu Proxel Potent

Te invit să studiezi clasamentul meu personal cu cele mai bune pastile pentru potență. Din punctul meu de vedere, toate pot fi înlocuitor pentru Proxel Potent.

Pe toate le-am încercat cel puțin de două ori și am avut experiențe plăcute. Fără reacții adverse, fără bătăi de cap, cu efecte imediate și nopți de neuitat, mai ales pentru nevastă-mea. Fă-ți o bucurie și citește-mi topul, sunt sigur că nu vei fi nici tu dezamăgit, asta dacă vrei ceva rapid pentru potență.

Ca să-ți fac munca mai ușoară, aleg din topul meu două produse despre care poți citi mai multe: păreri uPotent, produsul pe care-l iau pentru ejaculare precoce, respectiv păreri Pops, produsul mai nou pe piață care m-a ajutat mult cu disfuncțiile erectile. Am făcut chiar și o comparație: Pops vs Proxel Potent, ca să vezi cum funcționează fiecare.

13 comentarii la „Am încercat Proxel Potent și nu a mers”

  1. De acord cu tine, Dane! proxel potent nici pe mine nu m-a ajutat, zic că 2 stele e mult cat ai pus!
    baftă pe mai departe, te urmăresc pentru că am încredere în ce spui

    Răspunde
  2. Am luat si eu ca i-au facut reclamă la TV. Dezamăgire totală! reclama sună foarte bine și zice că te ajută și în problemele cu prostata. Nu am astfel de probleme, dar aveam așteptările să mă ajute în ceea ce priveste erectia. Din pacate,nu a reusit. Așa e si părerea mea despre Proxel Potent, tu ai fost chiar indulgent!

    Răspunde
    • Cătălin, îmi pare rău că nici la tine n-a mers. Să sperăm atunci că opiniile noastre îi ajută pe alții să pună ceva bani deoparte sau să investească într-un produs care să li se potrivească. Numai bine!

      Răspunde
    • Salut Catalin, incearca Kamagra …. este peste maratom si tian li. Se gaseste la cutie cu 7 plicuri, diferite arome. Mie cel putin mi se potriveste de minune.

      Răspunde
  3. Trebuie sa se revizuiasca si imbunatateasca formulele si pt. Proxel si pt. Potent.
    Nu ar fi asa de greu ca sa functioneze cum scrie in prospect.

    Răspunde

Lasă un comentariu