Ai lua ceva pentru potență dar nu știi cu ce produs să începi? Ai auzit de Cialis și cu siguranță vrei să afli mai multe păreri. Păi, hai să vedem ce pot să-ți spun despre pastila pentru potență.
Ți-am povestit într-un articol anterior cum am avut eu probleme cu potența și cum am ajuns la doctorul urolog. Că în urma consultului medicul mi-a prescris Viagra. Am urmat tratamentul, între timp m-am mai documentat în ceea ce privește disfuncțiile erectile și am reușit să trec peste tot necazul. Oricum, ai mai multe detalii în articolul meu cu păreri despre Viagra.
Cialis este foarte asemănător cu celebra pastilă pentru potență mai sus amintită. Diferența constă în substanța activă. Dar, pe scurt, ambele sunt medicamente care conțin compuși chimici. Adică nu-s suplimente naturale pentru potență. Deci, se dau în farmacii, în baza unei rețete medicale. Așa că, dacă vrei să comanzi Cialis, trebuie să ai o problemă pe bune. În schimb, suplimentele naturale sunt un fel de vitamine pentru potență și erecție, deci le poți lua fără a avea o rețetă medicală.
Bun. Cum am ajuns eu să aflu păreri despre Cialis? Păi, un prieten a auzit că eu am luat Viagra. I-am povestit prin ce am trecut și probabil l-am convins că are și el nevoie de ajutor. Mi-a mărturisit după ce au trecut vreo 2 ani de la discuția noastră că, fără să știu, l-am ajutat mult.
Avea și el probleme cu erecția. Nu reușea să o scoale în timp util. Și pierdea super multe ocazii de a face sex. Plus că, își făcea tot felul de scenarii care mai de care mai dramatice. Așa a decis să treacă și el pe la doctor. Și, în final, i s-a recomandat să urmeze un tratament cu Cialis.

Cuprins
Păreri Cialis
Potență | ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Întârzierea ejaculării | ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Ușurința utilizării | ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Rating total | ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
L-am rugat pe prietenul meu să acorde câteva note având în vedere cum l-a ajutat pastila.
Cum vezi, pe potență și pe erecție e bun. Cialis l-a ajutat să aibă erecții rapide și de lungă durată. Mult mai bine decât performa el. Pe scurt, a reușit și el să f**ă ca omul. Zicea că perioada tratamentului l-a ajutat să-și recapete încrederea. Și că ăsta a fost cel mai bun ajutor dat de pastila pentru potență.
Pe controlul ejaculării mi-a zis că Cialis nu-i chiar wow. E bun, reziști mai mult, dar parcă avea alte așteptări. Citise el păreri Cialis pe forumuri și se lăudau unii cu ore nesfârșite de sex. El mi-a zis că a obosit după 40 de minute și că după a ejaculat.
Problema cea mai mare cu acest produs este pe ușurința administrării. E pastilă, ai nevoie de apă și trebuie să urmezi o schemă de tratament cu Cialis. Adică e nevoie să te duci la doctor și, până la urmă, să-ți bagi în corp niște substanțe chimice. Asta nu mi-a plăcut nici mie când am luat Viagra. Am luat un medicament pentru potență, nu un produs natural.
Așa că, dacă ar fi un produs 100% natural Cialis cred că ar fi bun de tot. Ca medicament, nu neapărat.
Păreri Cialis pe forum
Dacă dai un search pe forum o să găsești experiențe similare. Părerile cu Cialis pe forumurile de specialitate zic că e un produs bun. Doar că îți trebuie rețetă și că, per total, se recomandă în problemele grave cu potența și erecția.
Și, o recomandare generală, să fii atent la produsele contrafăcute. Îți dai seama că poți să păcălești sistemul și să cumperi Cialis fără rețetă. Doar că, în cazul acela, riști să iei un produs contrafăcut și să dai de niște reacții adverse destul de nasoale.
Eu zic să rămâi la ce cunoști și la ce poți să ai încredere. Eu asta fac și aleg mereu doar produse naturale care nu-mi pot face rău. Oricum, m-am documentat și am scris și despre posibile reacții adverse Cialis. Citește acolo și, din păcate, o să te îngrozești.
Cialis: o scurtă privire pe prospect
Cialis are o substanță activă denumită tadalafil. Substanța aceasta asigură efectul pastilei de potență. Ce face ea? Păi, tehnic vorbind, tadalafil este un inhibitor (PDE5). El are rolul de a crește fluxul sanguin la nivelul țesuturilor moi din zona penisului. Adică, atunci când te exciți, îți coboară mai mult sânge la cap. Și, nu doar că vine mai mult sânge doar că el continuă să pulseze pe toată durata sexului. De aici erecțiile mult mai tari și de lungă durată.
Tadalafilul se sintetizează destul de rapid în organism și are eliberare de lungă durată. Adică, are un efect de până la câteva zile. Din nou, e un produs care conține chimicale, de aici și rezultatele bune. Dar și contraindicațiile. Pentru o lectură mai detaliată, te invit să citești articolul meu cu păreri tadalafil dar și să afli totul despre prospect Cialis.
Cialis fără rețetă?
Nu. Ferește-te de scheme precum – cumpără Cialis original fără rețetă. Cialis fără rețetă în farmacii online. Nu recomand să iei de pe astfel de site-uri, care vând acest produs fără rețetă. Îl găsești în diferite concentrații, de 2,5 mg, 5 mg, 10 mg și 20 mg. Aceasta e de fapt concentrația de Tadalafil, substanța activă principală din Cialis. Cu cât e concentrația mai mare, cu atât efectele adverse pot fi mai puternice.
Nu recomand Cialis fără rețetă și nici Cialis fără să te consulți cu un medic înainte. Dacă ții cu adevărat la sănătatea ta, evită medicamentele. Apelează la ele doar în cazuri extreme, dacă (cel puțin) un medic îți recomandă.
Unde găsesc Cialis
Vrei să comanzi online Cialis? Ai la dispoziție farmaciile online. Nu recomand să iei Cialis din benzinării sau de pe site-uri obscure, care nu aparțin farmaciilor. Altfel, riști să iei ceva contrafăcut și nu doar să pierzi banii, dar să și ai probleme de sănătate.
Nu căuta pe net Cialis fără rețetă sau Cialis fără prescripție medicală, pentru că, din nou, riști să te expui la efecte adverse nasoale. Nu lua Cialis fără recomandarea unui medic. Nici nu lua de la prieteni, ca experiment. Asta să fie literă de lege!
Ce recomand eu. Echivalent Cialis
Eu nu recomand Cialis. Și nici Viagra, deși mulți ar spune că este un produs echivalent cu Cialis. Sau, mulți ar spune că Cialis e un înlocuitor pentru Viagra. Eu am scris despre ambele atunci când am căutat ceva mai bun decât Cialis.
Am făcut și o comparație între ele, tocmai ca să demontez acest mit, cum că Viagra este echivalent cu Cialis. Citește comparația aici – Viagra vs Cialis. Concluzia e că Viagra e pe bază de sidenafil, iar Cialis conține tadalafil. Sunt două substanțe diferite în componență, deși au efect similar: creșterea fluxului de sânge înspre penis, pentru a obține erecție rapid. Însă, doar un medic îți poate face recomandarea potrivită, în funcție de problema pe care o ai.
Dacă stai să cauți pe net, în general părerile despre Cialis sunt bune. Deci, mergi pe Cialis doar după ce consulți un doctor și doar dacă medicul îți dă o rețetă. Altfel, încearcă și tu un supliment natural pentru potență.
Dacă nu e așa gravă problema și nu e nevoie să te consulți cu un medic, însă vrei cu orice chip să-ți rezolvi problemele erectile, mergi, frate, pe ceva din plante. Nu pe un medicament. Eu de exemplu iau Pops, un supliment natural pentru erecție cu efect rapid. La mine a mers de minune și n-am avut probleme după ce am luat. Uite aici un articol cu detalii – păreri Pops. Însă, pentru alte probleme, cele legate de ejacularea precoce, mai recomand și uPotent.
Altfel, despre alte opțiuni ți-am vorbit atunci când am scris topul meu cu cele mai bune pastile pentru potență. Sper să te fi ajutat! Ține minte: mergi la medic dacă problemele persistă, nu amâna!
Da, foarte adevarat. Dupa una pastila de Cialis de 20 mg. care si-a facut greu efectul in cazul meu, au urmat efectele secundare. Tensiune crescuta, ameteli, palpitatii.
Noaptea urmatoare dureri de cap, insomnie si ameteli.
Dupa mai bine de 24 de ore de la luarea pastilei mi-am revenit cat de cat. Foarte neplacute efectele, eu renunt la Cialis.
Poate o fi fost doza prea mare…
Daca gaseam Levitra de 20 mg, era mult mai bun.
Tinea ca si efecte cam o saptamana si fara atatea efecte secundare.
Cialis Crează și arsuri la stomac.