page title icon De unde vine, de fapt, nevoia de a face sex

Absolut toate ființele de pe lumea asta simt nevoia de a face sex. Și plantele, animalele, insectele dar mai ales, oamenii. Însă, noi avem și conștiință, remușcări, sentimente mai complexe care (uneori) ne fac să suferim.

Nevoia de a face sex este perfect normală. Mai ales la domnișoare care abia au câțiva ani de menstruație, fix atunci când le e lumea mai dragă, sunt mai excitate. Cât despre băieți, mențin steagul sus zilnic, dimineața, și pe parcursul zilei gândul la sex mai apare în minte, necontrolat. Asta este, oameni suntem.

Dar de unde vine nevoia asta de a face sex?

Nu e om care să nu fi simțit nevoia asta măcar o dată… pe săptămână. Indiferent cât de des faci sex, nevoia asta apare constant în organism. Chiar dacă nu ai făcut sex de mult, să zicem nici nu te-ai masturbat de mult, atunci nevoia asta devine… dureroasă.

Noi, bărbații, producem zilnic spermatozoizi. Aceștia pot sta cel mult o lună în testicule, apoi simt nevoia să iasă. Fie că faci sex, fie că nu, ei trebuie să iasă la lumină. E ca și cum ai ține un iaurt prea mult în frigider. Stă bine acolo, dar trebuie să-l arunci după un timp. Este ca ovulația la femei, doar că la o viteză mult mai mare. Și, din fericire, nu eliminăm ovule atât de mari, nici nu am avea pe unde!

Dorința de a face sex vine din creier, asta e valabil și la bărbați și la femei. Însă, nevoia de a face sex vine din organism, e pur fiziologică. Ea apare atunci când ai făcut o pauză de cel puțin câteva zile de la sex sau masturbare și „trupele din sistemul tău reproducător se adună”. În cazul bărbaților, soldățeii ăia numiți spermatozoizi, care mișună dintr-un capăt în altul al testiculelor, gata de atac.

Însă, dacă nu e niciun vagin la orizont, ajung întotdeauna în palmă, într-un șervețel sau într-o toaletă. Și apoi „ciclul” se reia.

Cum se formează dorința de a face sex

Am convenit deja că nevoia de sex e fiziologică, pentru că așa sunt toate ființele programate. Ea vine din cele mai vechi timpuri, e motivul pentru care suntem pe pământ de așa mult timp. Vorbim de ceva ce strămoșii noștri care trăiau prin peșteri au simțit și au transmis din generație în generație.

În trecut, nevoia de a face sex era ceva îndepărtat de plăcere. Nu exista cadrul necesar pentru a face sex în mod plăcut. Totul se întâmpla rapid, pentru că multe pericole puteau apărea, inclusiv animale sălbatice sau alți oameni cu intenții rele. În trecut, nevoia de a face sex era pentru a perpetua specia, familia, neamul. Însă, pe măsură ce omenirea s-a dezvoltat, sexul a devenit o practică a plăcerii, cel puțin până nu a intervenit Biserica să-l cenzureze.

Și, culmea, pentru că a interzis pornografia încă din Evul Mediu, parcă sexul a devenit cu atât mai incitant. Mereu pe oameni i-a excitat să încalce regulile, și iată că așa au apărut fantezii sexuale care mai de care mai dubioase. Cu cât îi interzici mai tare ceva unui om, la fel ca unui copil, cu atât mai mult va fi tentat să încalce regula.

Nu există explicații pentru asta, la fel cum nu pot răspunde cu exactitate cum se formează nevoia de a face sex. Diferă de la persoană la persoană, în funcție de împrejurări, restricții sau chiar de educație. Sunt familii puritane care-și învață copiii de mici să-și reprime dorința sexuală. Însă, sunt și familii libertine care-și încurajează copiii să facă sex când simt nevoia, cu condiția să se protejeze.

Creierul asimilează cel mai mult când suntem copii, și cumva de-asta eu pun atât de mare preț pe educația sexuală a celor mici. Nu degeaba se spune că fericirea trece prin dormitor. Ah, și pe tema asta mi-au venit în minte câteva sfaturi pentru potență masculină pe care mi-aș fi dorit să le primesc când eram puștan. Dacă copilul meu era băiat, aveam câteva idei pentru el.

Primul sfat: profită de fiecare ocazie pe care ți-o oferă viața!

Nevoia de a face sex e normală!

Culmea, dacă s-ar face un studiu asupra bărbaților care suferă de disfuncții erectile, pun pariu că mulți dintre ei ar fi cei cărora li s-a reprimat dorința sexuală de mici. Sau cei care și-au ascuns sexualitatea, pe motiv că e păcat, că se supără familia sau că vor părea niște obsedați sexual.

Nevoia pentru sex există și trebuie să existe la orice om capabil să aibă o erecție. Așa că, atât timp cât nu duci asta la extrem și dezvolți un comportament sexual aberant, ești o persoană perfect normală! Dacă te masturbezi, fă-o corect. Dacă ai nevoie de un stimulent pentru potență, vezi toate recenziile mele despre produse pentru potență masculină și alege o pastilă pentru potență care funcționează.

Dacă ai nevoie de jucării sexuale, ai multe magazine online de unde poți cumpăra. Dacă ai nevoie de recomandări de site-uri pentru adulți, am pentru tine. Suntem în 2021, nu-ți (mai) reprima nevoia de a face sex.

Un comentariu la „De unde vine, de fapt, nevoia de a face sex”

  1. Doar filozofie. Nimic concret științific medical logic .vorbe goale și timpul meu pierdut cu tine sa citesc . Documentează-te ff mult și fa un articol cu adevărat logic de calitate.

    Răspunde

Lasă un comentariu