page title icon Înlocuitor Cialis. Ce să încerci în afară de Viagra

Bine te-am regăsit cu un alt articol medicamentos! Probabil ai auzit în mai multe rânduri de Cialis sau Tadalafil. Poate cauți un înlocuitor Cialis, mai bun și decât Viagra, care să te pună pe picioare cu erecția. Hei, ce coincidență, și eu la fel. Hai să vedem ce putem găsi.

Am o veste bună pentru tine. Dacă nu ai nevoie de medicamente, există o groază de opțiuni pentru tine. Am luat niște suplimente pentru potență beton, care mi-au dat o erecție ca asfaltul. Pe bune zic. Și nu sunt vreun copil cu p**ă tânără, am 43 de ani. Am ajuns o dată și la urolog, care mi-a zis niște păreri despre Viagra. Am luat și recunosc că m-a ajutat cu problema mea, dar experiența în sine a fost horror. Reacțiile adverse la Viagra nu-s ceva de dat la o parte și mi-au lăsat și acum câteva sechele.

Așa că, de fiecare dată când am probleme cu erecția sau mă emoționez și-mi dau drumul prea repede, prefer să merg pe variante naturale, cum ar fi o miere bună pentru potență, de exemplu. Depinde de problema mea, aleg ce mi se potrivește din topul meu cu pastile potență. Aici îmi găsesc înlocuitorul pentru Cialis de care am nevoie, când am nevoie.

Înlocuitor Cialis: ce recomandă urologul

Cu toții știm că medicamentul Cialis e pe bază de Tadalafil, substanța activă. Am disecat subiectul și am vorbit pe blog și despre păreri Cialis, pastila pe care din fericire nu am luat-o vreodată, dar și despre păreri Tadalafil. Concluzia e clară: această substanță activă acționează ca un inhibitor de fosfodiesterază tip 5 (PDE5). Acționează prin blocarea enzimei de fosfodiesterază, care e responsabilă de erecție.

Aș putea să-i spun „forță brută”, căci eu sunt mai degrabă programator decât medic. Așa acționează Cialis, și pentru un organism nu este deloc un proces natural. Spre deosebire de suplimentele pe bază de plante, medicamentele provoacă procese chimice în corp. De-asta au o mulțime de reacții adverse. Aruncă o privire aici, pe articolul cu reacții adverse Cialis și îngrozește-te.

Ei bine, pe prospect, producătorii scriu că sunt șanse extrem de rare să se dezvolte. Însă, majoritatea recenziilor la Cialis ce le-am citit spun că au avut cel puțin unul din efectele adverse menționate pe prospect.

Așadar, dacă mergi la urolog, el are o paletă de substanțe active pe care ți le poate recomanda. Sunt mai mulți inhibitori de fosfodiesterază tip 5, precum:

Alt medicament recomandat deseori de urolog este pe bază de dapoxetină și se numește Priligy. Citește aici păreri despre dapoxetină tot pe blogul meu. Substanța asta activă acționează diferit, în sensul că împiedică serotonina să ajungă la sistemul nervos, ceea ce înseamnă că reduce senzațiile de excitare la nivelul penisului. Asta este metoda dapoxetinei de a preveni ejacularea precoce. Medicamentele pe bază de dapoxetină sunt create pentru tratarea ejaculării precoce, însă nu și a disfuncțiilor erectile.

Din fericire, există urologi dar și sexologi care recomandă un stil de viață sănătos. Zen, fără griji, cu alimentație bogată în leacuri pentru potență, inclusiv ceaiuri pentru potență. Sunt numeroase metode cât mai puțin invazive sau chimice pentru organism, însă din păcate majoritatea ajută la prevenția apariției problemelor, nu și la tratarea lor când sunt grave.

Alternative la medicamente pentru potență

Din toate exemplele de mai sus, de la recomandările urologilor ca înlocuitor Cialis, eu nu aș vota cu una anume. Recunosc, n-am ajuns să fiu diagnosticat cu disfuncții erectile grave, probabil de-asta vorbesc așa. Nici nu doresc asta nimănui, însă știu că medicamentele menționate mai sus ajută, dacă nu există altă cale.

Eu am creat un top cu pastile potență preferate, care au mers la mine. Dacă țintim strict problema erecției, atunci aleg din top pastila care pe mine m-a ajutat cel mai mult. Se numește Pops, și nu degeaba am făcut și o comparație între Pops și Cialis pe blog.

Fiind un supliment alimentar eliberat fără rețetă, acționează diferit față de un medicament. Nu provoacă procese chimice, ci stimulează circulația sângelui. Ajută la obținerea unei erecții în 30 de minute, la primul stimul sexual. Iar reacțiile adverse la Pops sunt minore comparativ cu Cialis.

Sper să te ajute recomandările mele, ca să iei decizia potrivită pentru tine. Multă baftă!

Un comentariu la „Înlocuitor Cialis. Ce să încerci în afară de Viagra”

  1. Am avut o experienta neplacuta cu Cialis de 20 mg….ameteli, dureri de cap, senzatie de cap incins, tensiune crescuta, cam 24 – 36 ore dupa ce l-am luat.
    Ca si efecte cam slab, in cazul meu.
    Va sfatuiesc sincer sa evitati asa ceva….ufff

    Răspunde

Lasă un comentariu