Bărbații se feresc de multe ori să vorbească despre problemele astea. Impotență, infertilitate, disfuncții erectile, chiar și probleme la prostată, sunt subiecte pe care preferă să le discute cu un medic, nu un prieten și nici măcar iubita sau soția.
Eu sunt Dan Juan, nu sunt medic, nu sunt nici iubita sau soția ta și îmi poți spune că sunt un amic de pe net. Nu te judec, suntem în aceeași oală, căci dacă suferi de astfel de probleme, poate te încălzește să afli că și eu am fost la fel. Zic „am fost”, căci mi-a trecut. Am luat suplimente pentru potență, ce-i drept, ba chiar am ajuns și la urolog și am luat Viagra, despre care am scris aici – păreri Viagra. Sunt trecut prin mai multe, până la cei 42 de ani ai mei. Însă, acum, soția e satisfăcută, viața sexuală merge bine, avem și un copil. Continui să iau suplimente, nu doar pentru potență ci și vitamine și minerale.
Oricum ar fi, hai să vorbim deschis despre impotență, infertilitate și disfuncții erectile. O să-ți spun cum se manifestă fiecare și cum îți dai seama ce ai.
Cuprins
Impotență, infertilitate și disfuncții erectile: cauze
Toate sunt probleme cu potența la bărbați, și până la urmă au cauze comune. Iată că am scris despre o parte dintre ele aici – cauze pentru o erecție slabă. Ele pot fi de două tipuri:
- Cauze psihologice: stres, oboseală acumulată, anxietate, emoții prea mari, timiditate, monotonie în cuplu, teama de eșec sau de reacția ei la fanteziile tale, lecții greșite de la site-urile pentru adulți. Poate fi dependența de pornografie online, dependența de masturbare și lipsa libidoului din cauza asta. Sau poate că suferi de depresie sau ai anumite tulburări emoționale care îți afectează performanțele, nu doar în pat. Sunt numeroase cauze. Dar dacă nu reușești să le depășești pe cont propriu și vrei să performezi chiar și atunci când nu iei pastile pentru potență pentru erecție tare, poate ai nevoie de un psiholog pentru tratarea disfuncțiilor erectile.
Aceste cauze psihologice pot duce la impotență și disfuncții erectile, însă nu la infertilitate. În schimb, cauzele fizice enumerate mai jos sunt cele care îți pot afecta și calitatea spermei.
- Cauze fizice: aici vorbim despre stilul tău de viață, cât și despre organismul tău și eventuale afecțiuni pe care le ai. Impotența, infertilitatea, disfuncțiile erectile pot fi cauzate și de anumite medicamente puternice luate în trecut, sau probleme ale circulației sângelui, boli cronice, diabet zaharat, boli renale, probleme cu glicemia sau tensiunea arterială. Ca să mergem și mai aproape de cauze, pot fi fumatul sau băutul excesiv, substanțe toxice, droguri, anumite medicamente, obezitatea – cauză a disfuncțiilor erectile, boala Peyronie sau penis curbat. În esență, ca să-ți fie mai ușor să ții minte, gândește-te că toate merg mână în mână și recomandat e să te menții sănătos din toate punctele de vedere.
Impotență sau disfuncții erectile: cum îți dai seama dacă ai
Impotența și disfuncțiile erectile sunt același lucru, din punct de vedere medical. Adică incapacitatea de a obține sau menține o erecție. Chiar și erecția slabă sau faptul că nu se scoală în totalitate, sunt semne de impotență.
Până la urmă cum îți dai seama singur dacă suferi de disfuncții erectile sau impotență? Simplu: nu mai performezi cum trebuie, timp de mai multe săptămâni la rând. Atunci când ajungi la 3 luni de zile de probleme cu potența, e clar că nu e doar „o fază” prin care treci. Și trebuie să iei măsuri.
Tipuri de disfuncție erectilă (impotență):
- Primară sau psihogenă: apare de cele mai multe ori pe fond emoțional – vezi mai sus cauzele psihologice. E frecventă la tineri, de regulă, care nu suferă de afecțiuni de sănătate, însă poate apărea și la bărbații maturi sau în vârstă. Acolo unde organismul este mai vulnerabil, tulburările emoționale pot avea impact mai mare. Nu e nevoie de tratament medical pentru o astfel de impotență, ci de suplimente sau pastile pentru potență fără rețetă. Ajută maxim.
- Mixtă: apare atunci când, pe lângă cauzele fizice, intervin și cauzele fizice (vezi mai sus), mai exact alte afecțiuni fizice. Cu alte cuvinte, se cheamă mixtă pentru că nu suferi doar de disfuncție erectilă pe fond emoțional, ci și de disfuncție pe fond fizic. E nevoie să fie tratată la timp, în primele luni, altfel poate fi mai greu să scapi de ea.
- Situațională: adică episodică. Apare pe fond emoțional sau fizic, după caz, doar în anumite perioade din viața ta – de exemplu, treci printr-o perioadă stresantă, doar atunci ai probleme cu erecția, dar după ce te relaxezi ești ok. Nu necesită tratament, dacă gestionezi situațiile din viața ta care ți-au provocat impotența situațională.
Infertilitatea la bărbați: cum îți dai seama
De data asta, situația e mai delicată. Poți să suferi simultan de impotență și infertilitate sau poți să suferi doar de infertilitate. Indiferent de caz, „simptomul” principal este că nu poți lăsa o femeie însărcinată. Există teste de fertilitate pe piață, ca să-ți dai seama, aproximativ, una-alta despre calitatea spermei tale. Dacă observi că ai un nivel slab, atunci e recomandat să consulți un doctor și să faci o spermogramă.
Din păcate, problemele de fertilitate sunt și ereditare. Așa că, dacă ai rude cu astfel de probleme, ție îți cresc șansele să le dobândești (nu este o regulă, doar o probabilitate).
Ca și soluție pentru infertilitatea la bărbați, am citit și am aflat despre Profecund B. Citește aici păreri Profecund B și prospect Profecund B să vezi despre ce e vorba. S-ar putea să te ajute. Există și alte suplimente pentru bărbați bune pe partea asta, în special pentru sănătatea prostatei tale – nu neapărat pentru potență – cum este Proxel – citește aici păreri Proxel Potent și-ai să te convingi pentru ce e bun și pentru ce nu e bun.
Cu ce concluzie să te las?
Impotență, infertilitate, disfuncții erectile, disfuncții ejaculatorii – toate, dar toate merg cumva mână în mână cu alte afecțiuni de sănătate sau emoționale pe care poți să le ai. E clar că aparatul nostru reproducător (sau p**a, pe limbajul tuturor) suferă odată cu noi, ne împărtășește emoțiile și ne reprezintă – erecția e cel mai bun feedback din partea unui bărbat către o femeie sexy.
Așa că, pune mai mult preț pe sănătate, ia cât mai puține medicamente și concentrează-te mai mult pe suplimente naturale, plimbări în aer liber, mișcare și mâncare sănătoasă. Și, bineînțeles, mai mult sex, căci iată ce se întâmplă în corpul tău când faci sex rar.