page title icon De ce unele cupluri se despart după 10 ani de căsnicie

Sunt cupluri care rezistă 10 ani într-o relație dar nici 2 ani într-o căsnicie. Sunt alte cupluri care se căsătoresc repede, rezistă 5 – 10 ani și apoi divorțează. De ce se despart unele cupluri după atâția ani de căsnicie?

Eu și nevastă-mea avem deja mai bine de 10 ani de când suntem împreună, fetița împlinește în curând 4 ani dar căsnicia noastră are abia 7. E adevărat, am avut suișuri și coborâșuri, parcă mai multe după ce ne-am pus pirostriile față de câte aveam când eram doar într-o relație.

Parcă atunci când nu ești căsătorit, nu ai un credit împreună pe 30 de ani, nu ai o casă pe numele amândurora sau un copil de crescut, tratezi persoana de lângă tine cu mai multă grijă. Uneori, îmi tratam partenerele ca pe niște bibelouri pe care le țineam cu grijă între mâini, să nu se spargă. Însă, în căsnicie, deja bibeloul a fost ciobit și parcă nu te mai preocupă așa tare dacă se sparge sau nu mai vrea să-ți stea în brațe. De aici apar certurile dese și din orice, accesele de gelozie, chiar te simți nefericit în căsnicie.

Însă, nu-ți vine să divorțezi

Nu, e prea complicat, mai ales când aveți atâtea în comun, acte care vă leagă, familii care se înțeleg bine, prieteni comuni, poze cu voi peste tot prin casă. Nu-ți vine să divorțezi, nu ai energie pentru asta și tragi de relație cum poți. Zici că-i doar „o fază” care va trece, căci ați fost fericiți odată, de ce nu ați mai fi din nou?

Din confortul ăsta de a trage de relație, chiar dacă e deja moartă, mulți ajung să conviețuiască împreună ca niște străini. Apar și relațiile extraconjugale, apar frustrări atât de mari încât cu greu le mai poți ascunde, chiar și de față cu prietenii sau familia. Și oamenii ăștia ar fi supărați tare, dacă ai anunța că divorțați.

Și tot așa, tragi de căsnicie până nu mai rămâne nimic din ea. Sau poate aștepți să crească copilul, să ajungă la o vârstă la care nu va fi așa traumatizat de despărțirea părinților lui. Și atunci, pac, au trecut 10 ani de căsnicie. Și atunci unul dintre voi zice că vrea divorț.

Căsnicia nu întărește o relație

Sunt cupluri care nu se despart după 10 ani de căsnicie, însă nu se comportă ca și cum ar fi doar legați de stat și biserică. Sunt cupluri care nu se căsătoresc tocmai ca să nu îi îndepărteze treaba asta. Însă, sunt cupluri care se grăbesc să se căsătorească, pentru a avea o garanție că vor fi împreună.

Căsnicia nu e ceva ce trebuie să bifezi dintr-o listă de activități. E stilul tău de viață, adică îți vei construi viața în jurul ei și nu invers.

Așadar, de ce cuplurile se despart după 10 ani de căsnicie?

Pentru că au trăit în ceață. Și au lăsat căsnicia să atârne de un fir de ață, timp de atâția ani. Au trăit în ceață unul față de celălalt, fără să-și cunoască adevărata față.

Sfatul meu, dacă-mi permiți:

Nu o cere în căsătorie până nu ai destule experiențe cu ea, încât să-ți dai seama că ea este. Poate în vacanțe are altă față. Poate dacă nu locuiți deja împreună, nu-i știi tabieturile. Sau pur și simplu e pe alt film față de tine. Nu îți dai seama de asta decât dacă petreci îndeajuns de mult timp cu ea, cât să o descoși pe toate părțile.

De-asta divorțează unele cupluri după 10 ani de căsnicie. Că a apărut monotonia, că a dispărut pasiunea, pentru că abia atunci, când omul e plictisit, îl cunoști cu adevărat.

Lasă un comentariu