page title icon Cum să reziști mai mult în pat. Ghidul bărbatului bun la pat

Asta e cea mai des întâlnită întrebare în rândul bărbaților. Cum să reziști mai mult în pat. Cum ajungi să nu mai pierzi erecția, respectiv să controlezi mai bine momentul ejaculării. Cum îți menții apetitul sexual pentru partide prelungite sau chiar să-ți stârnești cheful când nu îl ai.

Am zis de mult să o să scriu despre asta, o să adun mai multe sfaturi pentru bărbații care vor să atragă potența în viața lor. Căci să fii bun la pat e o adevărată artă, nu e la îndemâna oricui.

Prin urmare, o să te trec printr-o serie de sfaturi care vin, după mine, în ordine cronologică. O să dau link acolo unde am scris articole mai detaliate pe anumite subiecte, ca să nu o lungesc prea mult aici. Pentru că, în fond, vrei să citești articolul ăsta ca să ajungi mai repede în pat și să stai mai mult acolo, nu-i așa?

Ghidul bărbatului bun la pat, pas cu pas

Înainte să ajungi în pat, trebuie să ai toate atuurile de partea ta. Să te îmbraci bine, să fii curat, prezentabil, parfumat cum trebuie. În fond, femeile își fac prima impresie după aparențe, apoi impresia continuă să se formeze în funcție de ce scoți pe gură.

Așa că te invit politicos să citești despre cum gândește o femeie, respectiv despre sex la prima întâlnire. Contează să știi cum să te pregătești pentru întâlnire și să cucerești prin naturalețea ta, fie că ai 30 sau 40 de ani sau mai mult. Nu-ți dau sfaturi la 20, se presupune că la vârsta aia nu ai griji cu privire la cât reziști în pat. Totuși, dacă ai, sfaturile astea se aplică și la 20, doar trebuie să te adaptezi în funcție de vârsta partenerei tale.

Nu te lăsa copleșit de emoții

De ce te trec prin sfaturile astea dinainte să ajungi în pat? Pentru că e foarte importantă starea ta emoțională încă dinainte să ajungi în pat. Dacă de exemplu la întâlnire dai chix de câteva ori și arăți că nu ești sigur pe tine, atunci o să rămâi cu nesiguranța și atunci când ajungi în pat, dacă ajungi.

Și nu vrem asta. Vrem pentru tine să fii sigur și ferm pe poziții, încă de când bei un vin cu gagica sau vă plimbați de mână prin parc. Vreau să fii sigur pe tine și pe stradă, și în mașină, și la masă, ca să te obișnuiești cu starea asta și să nu te lași copleșit de emoții în pat. Ia uite aici, un material despre emoții înainte de sex. Îți sună familiar?

Citește și un alt articol pe care l-am scris, despre cum să o faci să te țină minte drept cel mai bun la pat.

Pe de altă parte, ca să fii bun la pat și să ai libidoul crescut, e nevoie să îți menții sănătatea fizică. Despre sport, mișcare zilnică, o dietă sănătoasă și chiar plante afrodisiace, n-are rost să îți povestesc. Astea trebuie cumva să facă parte în mod natural din viața ta, pentru că nu îți influențează doar sănătatea generală, ci și sănătatea sexuală.

Mai am o recomandare: dacă faci exerciții fizice, măcar pune în aplicare mai des aceste exerciții fizice pentru potență. Sunt simple, dar pe termen lung au impact mare.

Stârnește-ți partenera înainte de penetrare

Toți bărbații știu că, odată cu ejacularea, erecția scade. Asta înseamnă că trebuie să te abții să ejaculezi dacă vrei să aibă partenera orgasm înaintea ta.

Știu, e fain să vă sincronizați, dar nu toate femeile ajung la orgasm așa repede ca bărbații. Și atunci ce-i de făcut?

Iată ce fac eu întotdeauna. Pardon, făceam, că acum sunt căsătorit și nu mai încerc cu alte femei.

Încep „partida” cu un preludiu ceva mai lung. Am răbdare, îmi țin penisul în pantaloni în timp ce o sărut pe gât, pe umeri, pe sâni, o dezbrac ușor. O mângâi în zona intimă, încercând să o stârnesc. Îmi dau seama când e excitată pentru că o aud cum geme plăcut în urechea mea. Îi suflu ușor în ceafă, pe spate, uneori cobor cu limba sub sâni, pe abdomenul ei și ajung aproape de vagin.

Dacă nu se simte stânjenită, mă lasă să merg și mai jos, mai la mijloc. În sensul acesta, am sfaturi despre cum faci sex oral unei femei. E o artă și acolo. Iar dacă ea se simte stânjenită și nu te lasă, atunci nu e problemă. Ai la dispoziție celelalte zone ale ei, care o pot aduce mai aproape de orgasm.

Iată, apropo de asta, care sunt cele mai frecvente zone erogene la femei. E clar că partenera ta poate nu le are pe toate erogene, poate are altele, în fond fiecare om e diferit. Așa că ia-ți timpul necesar să cunoști corpul partenerei, înainte de penetrare, mai ales dacă e prima partidă de amor cu ea.

Cum îți controlezi ejacularea înainte de sex

Eu am avut problema asta, când eram începător într-ale sexului. Mă entuziasmam atât de tare încât, uneori, îmi dădeam drumul înainte să apuc să penetrez.

Probabil te gândești la scenarii de comedie ca în filmul ăla, American Pie, dar îți zic eu că n-a fost așa de comic când mi s-a întâmplat. Am avut partenere care se jucau cu mine înainte, le plăcea să mă masturbeze ca să mă stârnească, însă ce nu-și dădeau ele seama e că sunt uneori suficiente 2 minute, dacă penisul e prea excitat și sperma se află deja aproape de vârf, cum iau ele mâna de pe bijuterie, să scuipe.

Și asta mi se întâmpla, scuipam în pantaloni, apoi pierdeam erecția și trebuia să trag de timp fără ca ea să se prindă. Atunci când refuza și sexul oral… era mai nasol, că doar cât poți să mai și săruți și să mângâi? Poate mai reușești să tragi de timp dacă aplici câteva sfaturi de masturbare la femei. Așa reușești să o aduci mai aproape de climax folosindu-ți mâinile, nu limba.

Așa că am câteva sfaturi de control ejaculare precoce pentru tine, înainte de sex:

  • nu te gândi că trăiești o fantezie sexuală,
  • șterge-ți din minte imagini din filmele porno (dacă ești mai tânăr și alergi după fete, poate nu știi când filmele porno îți fac rău),
  • concentrează-te pe parteneră, nu pe erecția ta sau limitele tale fizice. Iată aici câteva exerciții pentru ejaculare precoce pe care poți să le încerci.

Ce mulți nu știu este că sexul trebuie să fie despre a oferi plăcere celuilalt, nu despre a fi egoist să te gândești numai la plăcerea ta. În sensul ăsta există masturbarea, care trebuie să fie reciprocă, în contextul unui cuplu, nu fiecare pentru el.

Cum reziști mai mult în pat

Ai ajuns la penetrare. Bravo ție. Nu te grăbi. Ia-o ușurel, că o doare pe parteneră dacă intri așa repede. Oricât de umedă este ea, trebuie să intri ușor, altfel o îndepărtezi de orgasm și o apropii de durere, iar pe tine de apropii de ejaculare. Și nu vrei asta pentru nimeni.

Așa că mai bine concentrează-te pe penetrare lentă și privește-ți partenera în ochi. Asta dacă o faceți în poziția clasică, a misionarului.

Apropo, despre pozițiile sexuale cele mai tari în opinia mea, am scris separat. Te invit să citești și să pui în aplicare… abia după ce te-ai stabilizat cu ejacularea.

Ca să reziști mai mult în pat, poți încerca să-ți folosești mușchii Kegel ca să-ți controlezi ejacularea. În același timp, fii foarte atent la ce te gândești. Dacă ești concentrat pe erecția ta, pe actul penetrării și pe faptul că partenera ta geme din ce în ce mai tare, riști să-ți dai drumul înaintea ei.

În schimb, dacă ești concentrat pe a-i oferi ei orgasme multiple, spre exemplu, atunci faci tot ce poți să te abții de la ejaculare.

Ce faci când simți că îți vine?

  • Încetinești viteza penetrării. Știu, asta o să o îndepărteze și pe ea de orgasm, însă așa o să mai câștigi și tu ceva timp.
  • Schimbi poziția sexuală. Faptul că îți scoți penisul puțin „la aer”, îi dă răgaz să amâne ejacularea. Din câte știu, dacă bărbatul e deasupra, senzația de ejaculare se ameliorează.
  • Încerci să te concentrezi la ceva total diferit de sex. Eu, spre exemplu, mă gândesc la problemele de la muncă. Știu, nevastă-mea m-ar ucide dacă ar afla, însă asta nu înseamnă că sunt absent în timpul sexului. Să-mi zică „mersi, Dane”, că nu mă gândesc la altă femeie.
  • Începi exerciții de respirație pentru tratarea ejaculării precoce. Știu, ideal ar fi să le faci involuntar, de la începutul penetrării sau când simți că îți cere partenera să crești viteza. Respirația ajută foarte mult dacă o faci cum trebuie. Mulți bărbați uită de respirația corectă când fac sex dar și când fac sport. În fond, că e sex, că e sport, ca să iasă cum trebuie, respiră naibii corect.
  • Devii mai relaxat. Gata, nu te mai gândi că dezamăgești, că nu o să te mai iubească, nici la faptul că poate o să se supere pe tine sau o să râdă. Nu te lăsa influențat de nimic, pur și simplu relaxează-te. Până la urmă, mai bine e să ți-o scoți și să aștepți câteva secunde sau chiar un minut, înainte de a continua. Eu mai făceam asta când simțeam că îmi vine. Și un minut de pauză poate însemna 5 minute până la ejaculare. Citește aici mai multe despre confort, cel mai bun exercițiu de tratare a ejaculării precoce.

Cum închei o partidă de sex în glorie

Am râs când am citit titlul ăsta, pentru că-s bărbat și știu ce înseamnă în industria porno „happy end” sau „finalizare glorioasă”. Știu ce înseamnă și „glory hole” dar asta-i altă mâncare de pește.

De fapt, uneori sunt atât de obsedat de sex încât fiecare cuvânt, chiar dacă n-are nici cea mai mică treabă cu sexul, mă duce cu gândul acolo. Ce să fac, nu pot să mă abțin. Sexul a fost și va fi mereu o parte importantă din viața mea.

Așa că, pentru a încheia în glorie, înseamnă de fapt să îi oferi partenerei un orgasm intens. Și ăsta vine abia după ce ea are deja alte măcar două orgasme înainte și vaginul e mai sensibil la stimuli sexuali.

Cel mai greu e, până la urmă, să o faci să ajungă la primul orgasm. De acolo, cerul este limita, cât timp ești bun la pat.

Uneori, cu femeile care se excită mai greu, și primul orgasm poate însemna că s-a încheiat partida în glorie. Însă, contează ca tu să reziști la pat suficient cât să îți aduci partenera acolo. Sunt femeie care se prefac că au orgasm, dar asta e, în opinia mea, lipsă de comunicare și sinceritate, cât timp nu-ți zic asta.

Nevastă-mea îmi zice mereu: „Dane, de data asta n-ai performat” sau „Dane, de data asta ai fost genial, mi-ai dat mai multe orgasme”. Eu, de fiecare dată, mă gândesc la ce am făcut greșit sau corect, ca să fiu mai bun data viitoare.

Sfaturi-cheie pentru bărbații care vor să fie mai buni la pat

Ce reținem de aici? Ai văzut că nu am vorbit de pastile pentru potență, de suplimente sau medicamente. Am dat sfaturi pentru bărbații care vor să meargă înainte prin forțele proprii. Pentru că dacă reușești să fii bun la pat pe cale naturală, atunci ești super bun la pat dacă mai iei un stimulent pentru potență.

Așa că, ce sfaturi-cheie să pui în aplicare chiar de mâine:

  • fii mai atent la stilul tău de viață și ai grijă de sănătatea ta – îți influențează libidoul și potența mai mult decât crezi;
  • relaxează-te mai mult înainte de sex și în timpul sexului – emoțiile sunt inamicul nr. 1 al potenței;
  • excită-ți partenera cât mai mult înainte de penetrare ca să câștigi timp;
  • primul orgasm al ei e cel mai important obiectiv al unei partide de sex reușite;
  • concentrează-te pe parteneră și plăcerea ei, nu pe corpul tău și plăcerea ta;
  • când simți că îți vine, ia o pauză și încetinește penetrarea – doar așa vei câștiga timp;
  • dacă nu ești sigur de sfaturile de mai sus, testează-le la masturbare. Așa te antrenezi.

Vrei mai multe sfaturi ca să reziști mai mult la pat? Citește-mi blogul. Însă, ca să nu rămâi doar cu lectura, lasă comentarii, pune întrebări, aplică în viața reală sfaturile de aici. Nu toate, doar alea care ți se potrivesc ție.

Spor la a fi cel mai bun la pat din viața partenerei tale!

Lasă un comentariu