page title icon Cum crești potența prin masturbare

Uneori, îți vine s-o mai și iei în cap. Chiar dacă ai nevastă și copil ca mine, sau dacă ai pur și simplu femeie în casă, îți mai arde și de-o studențească. Așa că, dacă o faci, măcar fă-o cu cap. Hai să vedem tehnici de creștere potență prin masturbare.

Toți o facem, puțin recunoaștem. Eu, unul, am început s-o fac la 11 ani, atunci când nici măcar nu știam ce este și cum se cheamă. Știam doar că îmi plăcea și că mă excitau filmele de la TV de după ora 00:00, când părinții se puneau la somn. La mine în familie treaba asta cu sexul a fost un subiect tabu, nu îl discutam deloc, așa că îmi găseam propriile metode cum să ajung la el. Eu am copilărit în anii 90, când abia își deschidea România picioarele către Europa. Să zicem.

Una peste alta, hai să vedem ce e cu masturbarea asta. Pe parcurs o să mai fac referire la alte articole ce le-am scris pe subiect, pentru lectură suplimentară despre creștere potență prin masturbare.

Este masturbarea o treabă bună?

Atât timp cât te-ai născut cu organele genitale funcționale, este masturbarea o treabă bună. Singura poveste este să nu o faci în exces, adică de mai bine de 2-3 ori pe zi, că altfel orbești.

Glumesc.

Ideea este că masturbarea este, de fapt, un antrenament pentru „the real deal”, adică sexul cu o persoană. Ai trecut de la Manuela care rămâne doar o prietenă imaginară la Consuela (sau cum o chema pe prietena ta reală). Și când faci acest upgrade, parcă nu-ți mai vine să te întorci la masturbare. Doar dacă nu cumva partenera actuală nu este de ajuns pentru tine sau stai departe de ea prea mult timp și mai faci, din când în când, un downgrade. Adică mai cobori o treaptă.

Nu trebuie să te simți cu nimic mai prejos dacă te masturbezi, până la urmă așa cum ziceam la început de articol, eu o mai fac din când în când, de dragul vremurilor de odinioară, chiar dacă am peste 40 de ani și am familie. Și sunt sigur că mulți o fac, e mai bine decât să ajungi să înșeli.

Așadar, masturbarea este bună pentru organism atunci când nu ai mai făcut sex de mult timp, fiind un mod de a elimina tensiunea sexuală acumulată. Oricum, chiar dacă nu te masturbezi, găsește organismul să elimine tensiunea asta – de regulă prin poluții nocturne, episoade de ejaculare în timpul nopții.

Creștere potență prin masturbare: cum se face?

Când vine vorba de creștere potență prin masturbare, să știi că am scris despre câteva tehnici și sfaturi și aici – cum să te masturbezi corect. Le reiau, pe scurt:

  • Controlul ejaculării sau „snooze”: atunci când simți că-ți vine să-ți dai drumul, te oprești, faci o mică pauză și apoi continui. Repeți procedura de 2-3 ori și îți „antrenezi” penisul să reziste mai mult. Uite și mai multe sfaturi pe tema asta: control ejaculare precoce.
  • Masturbare la rece: asta înseamnă fără poze, jocuri, filme sau orice stimulent vizual. Doar pe bază de stimulenți mentali. Fără să te uiți în oglindă, pune-ți în aplicare imaginația.
  • Controlul respirației: ca la sport, inspiră la fiecare 2 mișcări, ține aerul 5 secunde, apoi expiră și continuă cu încă 2 mișcări. Cu alte cuvinte, freacă-ți-o lent, între exerciții de respirație. Eu pot să o țin așa mult și bine fără să ejaculez.
  • Controlul mușchilor pelvieni: când simți că te apropii de punctul fără întoarcere, încordează-ți mușchii pelvieni, ca atunci când te abții să faci pipi. Apoi, repetă de câteva ori procesul și ai să vezi cum amâni ejacularea.

Sunt câteva tehnici foarte bune, zic eu. Le găsești detaliate în articolul respectiv. Dar mai am și altele pentru tine.

crestere potenta prin masturbare

Alte tehnici de creștere potență prin masturbare

Înainte să vorbim despre ele, vreau să îți spun că nu trebuie să folosești masturbarea decât ca pe un prilej de antrenament pentru sexul pe bune, nu să îl înlocuiești. Altfel, riști să dai în cealaltă extremă – eu am vorbit despre asta în articolul masturbarea în probleme cu potența.

  • Nu te grăbi: 99% dintre bărbați sunt tentați să ajungă cât mai repede la ejaculare, mai ales când se masturbează. Recunosc, de cele mai multe ori și eu mă las pradă acestei tentații. Cumva, stă asta în natura noastră, să ne atingem mai repede obiectivul. De-asta cred că femeile stau mai mult la cumpărături decât noi. Cred. Oricum, tehnica asta se referă la masturbarea lentă, fără să cazi pradă tentației de a ejacula cât mai repede.
  • Provoacă-ți orgasmul altfel: da, oricine poate să își frece capul penisului cu mâna și să ejaculeze. Dar mai bine ești mai creativ și încerci, pe cât posibil, să îți freci penisul de o pernă sau o pătură mai moale? Sau să improvizezi ceva ce ar arăta ca un vagin? Ideal ar fi jucăria aia de la sex shop care imită vaginul, pentru un antrenament bun. Totuși, dacă nu ai una, poți improviza. Ai să vezi că devii mai bun la pat dacă te joci prin casă cu altceva decât cu mâinile.
  • Schimbă locația de masturbare: dacă obișnuiești să o faci în baie, devine monoton. De ce nu în bucătărie sau în hol? Sau poate în debara? Dacă ești la tine acasă, poți să o faci unde vrei. Iar dacă nu ești la tine acasă, ești tentat ca de la emoții să ai diverse probleme: fie ejaculezi prea repede, fie nu ți se scoală. Eu recomand să încerci pe cât posibil într-o locație nouă și dacă îți controlezi ejacularea acolo, atunci oriunde altundeva ești boier. Uite o lectură pentru tine: cum ajungi la ejaculare precoce cauzată de masturbare.
  • Redu filmele de pe site-uri pentru adulți: știu, am scris despre asta și e mișto, dar să nu le lași să îți creeze dependență. De-aia susțin sus și tare că masturbarea cea mai bună e aia la rece, fără inspirație din afară. Mai pune-ți mintea la contribuție. Altfel, riști să dai de alte probleme psihologice care afectează potența la bărbați. Pentru că filmele porno îți creează o imagine distorsionată despre realitate și așteptări greșite de la parteneră. Apoi, dacă ajungi să te exciți mai tare la filme porno și mai puțin la parteneră, atunci s-ar putea să ai o problemă și e semn că trebuie să le reduci.
  • Strânge capul penisului: altă tehnică de creștere potență prin masturbare este să îți strângi capul penisului atunci când simți că îți vine să ejaculezi. Să te oprești din mișcarea sus-jos a mâinii și să ții apăsat. Vei simți cum îți pulsează capul penisului și cum involuntar ți se vor încorda mușchii pelvieni. Ăsta e un semn bun, cum că îți amâni ejacularea și menții erecția tare.

Cum mai ajută masturbarea potența?

În primul rând, prin faptul că obții o erecție fermă la primii stimuli sexuali din partea partenerei. Asta este ceva ce în mod similar îți dau și pastilele pentru potență, mai ales dacă ai peste 40 de ani ca mine. Însă, depinde ce faci cu erecția aia și cât o ții – aici intervine efectul benefic al suplimentelor pentru potență.

În al doilea rând, masturbarea (corectă și constantă dar nu în exces) te poate ajuta să întârzii ejacularea. Practic, penisul tău este obișnuit cu stimul manual, nu vaginal. Asta înseamnă că vaginul i se va părea „mai puțin excitant”, odată ce a pătruns în el, iar asta îți oferă ție prilej să amâni ejacularea și să ai partide de sex prelungite. Asta este ceea ce mi s-a întâmplat mie, ce am simțit pe propria piele ca efect benefic al masturbării. De-asta o mai fac din când în când, să nu-mi ies din mână.

Cu toate astea, masturbarea zilnică mă năucește. De-asta fac pauze de cel puțin 48 de ore între reprize, uneori chiar mai mari. Asta te sfătuiesc și pe tine, ca un ultim sfat de creștere potență prin masturbare.

Sper să-ți fie de folos! Te invit să mă urmărești și pentru alte articole interesante. Dacă ai un subiect pe care vrei să-l abordez, lasă-mi un comentariu și o să țin cont – atât de subiect, cât și de anonimatul tău.

Lasă un comentariu