Cordyceps beneficii? Da, prietene, dacă ai trecut de 40 de ani și vrei să te menții în formă maximă, atunci trebuie să îți spun care sunt proprietățile, respectiv beneficiile acestei ciuperci tibetane.
Fie că ai un job solicitant, o familie de care trebuie să ai grijă sau obiective mari de atins, cordyceps te poate ajuta să îți păstrezi vitalitatea, concentrarea și performanțele la maxim.
Întotdeauna am vrut să fiu în cea mai bună formă, atât fizic, cât și mental. De când eram tânăr, am acceptat orice provocare și nu m-am lăsat înfrânt de eșecuri. Fiecare pas greșit m-a învățat ceva important.
După ce am realizat că suplimentele îmi pot îmbunătăți performanțele din dormitor, nu am stat pe gânduri și am început să le încerc pe toate. Acum câteva săptămâni am găsit unele ce au în compoziție cordyceps, și trebuie să recunosc că alegerea acestor suplimente a fost una dintre cele mai inspirate pe care le-am făcut.
Cuprins
Ce este cordyceps

Înainte să vorbim despre cordyceps beneficii, hai să vedem cu ce avem de-a face.
Cordyceps este o ciupercă rară, folosită de secole în medicina tradițională asiatică, renumită pentru efectele sale de energizare și întărire a sistemului imunitar.
Vorbim aici despre un adaptogen puternic, ceea ce înseamnă că ajută organismul să se adapteze la stres și să funcționeze la capacitate maximă, chiar și în condiții neprielnice.
Dacă mă întrebi pe mine, ciuperca asta pare să fie un remediu excelent pentru cei care trăiesc pe repede-înainte, dar nu vor să obosească.
Am citit că planta poate spori producția de adenozin trifosfat, esențial pentru furnizarea de energie mușchilor. Acest lucru îmbunătățește utilizarea oxigenului, în special în timpul antrenamentelor fizice.
Cercetătorii au testat capacitatea de efort a 30 de adulți sănătoși, utilizând biciclete staționare. Participanții au primit fie 3 grame de Cordyceps, fie o pastilă placebo, zilnic, timp de șase săptămâni.
Rezultatele au arătat că VO2 max (nivelul maxim de oxigen consumat în efort maxim) a crescut cu 7% în grupul care a primit Cordyceps, în timp ce grupul placebo nu a prezentat schimbări semnificative.
Cordyceps beneficii și proprietăți

Beneficiile cordyceps includ capacitatea de a crește nivelul de energie, de a îmbunătăți circulația și de a optimiza funcțiile organismului.
E important de spus că acțiunea cordycepsului are loc pe mai multe niveluri organice, sistemice și funcționale.
Iată câteva beneficii demonstrate științific.
- Crește nivelul de energie și rezistență.
- Optimizează influxul nervos.
- Are proprietăți anti-îmbătrânire.
- Îmbunătățește funcția cardiovasculară și circulația.
- Menține un nivel normal al zahărului în sânge, imită acțiunea insulinei și reușește să scadă nivelul glicemic prea înalt.
- Sprijină sistemul imunitar.
- Susține sănătatea rinichilor și a ficatului, organe esențiale pentru vitalitate.
Cordyceps beneficii pentru bărbați
Urmează partea interesantă. Când vine vorba de „cordyceps beneficii”, vorbim despre rezultate reale, testate.
Uite câteva dintre motivele pentru care eu am început să iau cordyceps și de ce îl recomand oricărui bărbat care vrea să aibă un tonus de invidiat:
Creșterea energiei
Cordyceps îți aduce energia de care o ai nevoie într-o zi lungă. Te ajută să dai ce ai mai bun, atât fizic, cât și mental.
Eu am simțit un plus de energie chiar după prima săptămână după ce am luat suplimente cu cordyceps, și diferența e reală. Nu doar că m-a ajutat să îmi mențin ritmul la sală, dar m-a ajutat să o scot la capăt și în zilele încărcate de muncă.
Rezistență în sala de sport
Pentru cei care se antrenează constant, cordyceps este un supliment care face diferența. Îți crește capacitatea de a te antrena mai intens, și îți îmbunătățește rezistența la efort, ceea ce înseamnă antrenamente mai lungi, mai bune și rezultate mai rapide.
Știu bine cum e să vrei să tragi de tine pentru câteva repetări în plus — cordyceps te ajută să le faci fără să-ți pierzi suflul.
Rezistență în intimitatea dormitorului
Când ești activ, când ai familie și carieră, ești deja supus unui nivel ridicat de stres. Iar când vine vorba de viața personală, vrei să fii mereu în formă.
Cordyceps este un sprijin de încredere și pentru potența și rezistența sexuală. Îți crește vitalitatea și îți oferă încrederea că poți să fii la înălțime de fiecare dată.
În plus, reduce stresul și îți oferă o stare generală mai bună — exact ce ai nevoie pentru a evita plictiseala sexuală.
Concentrare
Lista de cordyceps beneficii nu se oprește aici.
Ciuperca joacă un rol important și pe partea de concentrare și claritate mentală. Am observat că mă pot concentra mai bine și că iau decizii mai rapid.
Când ești focusat, știi exact ce ai de făcut, iar asta contează enorm în viața haotică pe care o avem.
PASIO, suplimentul cu cordyceps care m-a cucerit

Am încercat PASIO, un supliment cu cordyceps, și sunt extrem de mulțumit de rezultate. PASIO este un produs natural, 100% pentru bărbați, aprobat de Ministerul Sănătății, care se comercializează sub formă de pastă în plicuri sau borcan. Conține ingrediente naturale precum miere și plante afrodisiace, celebre pentru susținerea potenței masculine.
Eram mulțumit de experiențele cu cele mai bune pastile de potență, dar, curios din fire, am vrut să încerc ceva nou.
Totuși, ce crezi că am observat? Efectul s-a simțit rapid, iar energia și vitalitatea m-au însoțit pe toată durata serii. Fiecare plic m-a ajutat să fiu mai activ și mai prezent în momentele intime.
PASIO mi-a oferit o revitalizare completă, nu doar fizică, ci și emoțională. Erecțiile au devenit mai puternice și mai durabile, iar momentele din dormitor au fost mult mai intense.
În plus, PASIO nu mi-a cauzat niciun efect advers. Față de alte suplimente pe care le-am testat, care mi-au provocat disconfort, acest produs a fost mult mai ușor de tolerat.
Oricum, dacă te interesează, am scris aici un articol cu păreri PASIO.
În plus față de cordyceps, am mai testat și alte produse care merită toată atenția. Printre aceste aș putea să enumăr uPotent, o miere pentru potență care îmbunătățește performanțele sexuale, și pastilele xPops, ușor de luat, pentru un boost rapid de energie în dormitor.
De ce e recomandat să optezi pentru suplimente naturale ce conțin cordyceps
Așadar, dacă ai un stil de viață activ și vrei să te simți bine din toate punctele de vedere, încearcă cordyceps.
Mie îmi oferă acea susținere constantă, fie că e vorba de energie, de un somn mai bun sau de gestionarea stresului. Și da, e bine de știut că poate ajuta și la capitolul sex.
De-a lungul timpului, am încercat mai multe extracte de plante care să mă țină activ, dar ciuperca aceasta tibetană are o combinație unică de beneficii care mi se potrivesc de minune.
Cam atât despre subiectul cordyceps beneficii. Sper că articolul meu de astăzi ți-a fost de ajutor!